Cum alegi corect o mașină de tăiat beton / cărămidă?

Unele scule și echipamente din atelier au destinație multifuncțională și printr-o bună cunoaștere a capacităților acestora, este posibil să întreprinzi mai multe tipuri de activități cu aceeași unealtă. Însă există anumite situații în care ai nevoie neapărat de un echipament specializat, precum mașina de tăiat beton sau mașina de tăiat cărămidă.
Acest tip de unealtă electrică este indispensabilă pentru operațiunile de mortezare a pereților – realizarea de șanțuri în zidării (de ex: efectuarea canelurilor pentru cablurile de la instalația electrică). De asemenea, mașina de tăiat beton se folosește și pentru debitarea granitului, a marmurei, a pietrei naturale pentru pregătirea lucrărilor de placare (pereți, blaturi de bucătărie, scări, placări decorative).Alte utilizări frecvente ale mașinii de tăiat beton cu disc diamanțat sunt separarea materialelor de construcție sau îndepărtarea mortarului.
Discul diamanțat are avantajul de a putea realiza o gamă variată de tăieturi adânci sau lungi, cu mare acuratețe, atât în mediu uscat, cât și umed și este foarte precis și durabil.
Dacă ai în plan să achiziționezi o mașină de tăiat beton, te sfătuim să treci în revistă principalele caracteristici de evaluat.
Mașină de tăiat beton pe benzină vs. Mașină de tăiat beton electrică
Mașinile de tăiat cu motor pe benzină se folosesc la exterior sau în spații bine ventilate – de exemplu, pentru tăierea asfaltului și betonului la lucrări de canalizare, înlocuire conducte sau cabluri subterane.
Sunt utilaje voluminoase și solide, foarte puternice, create pentru execuția de sarcini dificile pentru o durată prelungită. Bineînțeles, datorită principiului de funcționare, sunt zgomotoase, necesită o întreținere atentă și au un preț ridicat.
Mașinile de tăiat electrice sunt, în primul rând ecologice, dar și mai fiabile decât cele pe benzină. Acestea reprezintă cea mai bună alegere pentru lucrările interioare.
Au dimensiuni mai mici, iar lipsa motorului cu combustie le face mai ușoare și comode la manevrat. Întreținerea este nepretențioasă, la fel ca și depozitarea acestora.
Există atât mașini de beton electrice cu cablu, cât și modele cu acumulator, recomandate pentru șantierele în care nu există posibilitatea de alimentare la rețea.
10 factori de luat în calcul la achiziția unei mașini de tăiat beton electrice
1. Domeniul de lucru
Gândește-te la destinația pentru care vei folosi mașina de tăiat, în funcție de care vei decide dacă ai nevoie de un echipament mai puternic, de unul care suportă un disc mai mare, sau poate de o mașină la care poți face reglaje multiple.
2. Diametrul discului tăietor
Verifică dacă mașina de tăiat beton aleasă include discul tăietor sau dacă nu e cazul, ce specificații de disc suportă. Este esențial să folosești discul tăietor potrivit pentru fiecare context, în caz contrar, mașina se poate defecta, iar calitatea rezultatelor va fi neconformă.
Diametrul discului corespunde adâncimii de penetrare dorite.
3. Adâncimea de tăiere
Acest parametru, denumit uneori și adâncimea șlițului sau a canelurilor, este dictat tot de destinația de lucru. 0-50 mm este considerat domeniul de adâncime redusă, 60-100 mm – domeniul de adâncime medie, iar peste 120 mm, vorbim despre tăiere la adâncime mare (în cazul utilajelor).
4. Viteza maximă
Cu cât motorul este mai puternic și numărul de turații este mai mare, cu atât mașina de tăiat beton sau cărămidă oferă un randament mai bun, ajutându-te să finalizezi într-un timp mai scurt.
5. Precizia tăierii
Pentru tăieri drepte și foarte exacte, îți recomandăm o mașină de tăiat beton dotată cu ghidaj laser. Pentru tăierea cu reazem fix, echipamente precum acesta sunt prevăzute cu sanie de ghidare; rolele din talpa de fixare asigură ghidarea cu ușurință și precizie.
Mașinile dotate cu sisteme de pornire lină (cuplul motorului este redus temporar în timpul pornirii) te ajută de asemenea să ai mai mult control asupra tăierii.
produse recomandate
6. Sistemul de aspirare a prafului
Unele mașini de tăiat beton sau cărămidă de uz profesional sunt dotate cu sistem de etanșare împotriva prafului, care garantează o durată de utilizare îndelungată.
Altele includ un adaptor pentru extragerea prafului, pe care îl poți cupla la un aspirator de uz industrial.
7. Modul de montare și înlocuire al discurilor
În cazul în care vei folosi mai multe tipuri de lame tăietoare, este de ajutor ca mașina de tăiere să aibă un mod cât mai facil de înlocuire a discului, de preferat cu o singură cheie, care să fie inclusă în pachet.
8. Sistemele de siguranță
E important ca mașina de tăiat să îți ofere stabilitate și să fie dotată cu apărătoare (modelele profesionale au chiar apărători închise). Dar sunt și alte funcții care îți garantează securitatea în muncă – verifică-le în descrierea producătorului:
- protecție la suprasarcină termică;
- sistem de turație constantă sub sarcină;
- blocare la pornire accidentală;
- blocarea axului la schimbarea discului;
- dispozitiv de blocare a intrării în material;
- limitator de turație la mers în gol.
9. Manevrabilitatea
În funcție de cât de mult plănuiești să folosești mașina de tăiat beton, te va interesa ca aceasta să aibă o greutate redusă, ca să nu obosești repede.
Pentru o priză stabilă și comodă, evaluează și ergonomia mânerului, care în mod optim ar trebuie să fie moale și îmbrăcat într-un material antialunecare pentru siguranță.
Dacă ești stângaci, vezi în specificații și dacă modelul ales de tine poate fi folosit cu ambele mâini.
În funcție de poziționarea surselor de alimentare pe șantier, ai grijă ca lungimea cablului de alimentare să fie suficient de generoasă.
10. Buget
Prețul unei mașini de tăiat beton depinde mai ales de puterea echipamentului, dar diferă și de la un brand la altul. Costul începe de la câteva sute de lei, însă investiția se recuperează odată cu utilizarea frecventă.
Nu uita să porți echipament de protecție (ochelari protecție, bocanci cu vârf din metal, mănuși din piele și chiar dopuri pentru urechi) ori de câte ori folosești mașina de tăiat beton și să lucrezi numai în medii bine iluminate și ventilate.
Citește cu atenție instrucțiunile de utilizare și nu folosi mașina de tăiat beton pentru tăierea lemnului sau a metalului.
Cumpărături inspirate!