Cum alegi motocoasa potrivită pentru nevoile tale

365
0
Share:

Să ții pasul cu ritmul de creștere al buruienilor din grădină este o misiune perpetuă pentru oricine care stă la curte. În special în timpul unui sezon ploios, plantele se dezvoltă rapid și, ca să ții lucrurile sub control, e nevoie să intervii.

Ajutorul tău de nădejde este motocoasa – un echipament de grădină care face față cu brio atât pentru îngrijirea peluzei de gazon, cât și pentru pajiști mari, cu vegetație mai diversă.

Pe piață există numeroase modele de motocositoare: de la trimmere electrice accesibile și ușoare și până la motocoase profesionale, robuste și puternice, pe care le poți folosi inclusiv pe terenurile agricole.

Care este varianta de motocositoare care răspunde cerințelor tale? Sperăm că vei găsi răspunsul până la finalul acestui articol.

Motocoasă sau mașină de tuns iarba?

Aceasta este o dilemă frecventă a grădinarilor. Fiecare dintre cele două echipamente are avantajele sale, atunci când sunt alese în concordanță cu nevoile specifice. Concret:

  • Dacă vrei doar să tunzi gazonul și grădina ta nu este foarte mare, atunci o motocoasă de uz casnic poate fi o alegere inspirată și ieftină – atât ca preț de achiziție, cât și în materie de costuri de întreținere.
  • Dacă îngrijești o suprafață mai întinsă de gazon, atunci mașina de tuns iarba te va ajuta să lucrezi mai rapid și mai ușor, cu rezultate uniforme și mai puțin efort.
  • Pe de altă parte, pentru o suprafață mare de teren cu vegetație spontană, îți recomandăm o motocoasă semiprofesională sau profesională, cu motor puternic.
  • În timp ce mașina de tuns iarba este mai potrivită pentru iarba mică, motocoasa se descurcă excelent și cu iarba înaltă și cu buruienile cu tulpină groasă.
  • Dacă îți dorești un echipament versatil, cu care poți curăța nu doar gazonul, ci și mărăcini, arbuști, garduri vii și chiar copaci, orientează-te spre o motocoasă multifuncțională, cu multiple accesorii de tăiere.

Motocoasa în funcție de alimentare

Cele mai multe motocoase sunt dotate cu motor cu ardere internă (în doi sau patru timpi), alimentat cu benzină.

O motocositoare pe benzină este foarte eficientă și îți permite o mobilitate excelentă. 

Cât timp cât ai mereu la îndemână combustibil pentru realimentare, poți cosi în voie oricât de departe de casă s-ar afla terenul tău. Este cu siguranță prima alegere pentru un teren de dimensiuni generoase sau unul cu iarbă înaltă, ori buruieni cu tulpină dură.

Iar dacă te preocupă impactul pe care îl ai asupra naturii, vei dori să știi că modele moderne sunt concepute pentru a reduce atât consumul de combustibil cu până la 20%, cât și emisia de noxe cu până la 75%.

Un dezavantaj asumat al motocositoarelor pe benzină este nevoia de consumabile și întreținerea regulată: va fi nevoie să o alimentezi cu ulei, să cureți filtrele de aer, să inspectezi bujia și să golești rezervorul atunci când nu o folosești pe perioade mai lungi de timp.

La celălalt pol sunt motocoasele electrice – o alegere perfect ecologică și mult mai silențioasă, care nu va solicita o îngrijire elaborată.

O astfel de motocoasă este perfectă dacă ai o mică peluză de iarbă pe lângă casă, dar nu va răspunde exigențelor tale dacă ești în căutare de putere și autonomie sau ai un teren mare, cu buruieni capricioase și rezistente.

Există atât motocoase electrice cu fir de alimentare – cu care depinzi permanent de o sursă de alimentare, cât și motocoase electrice cu acumulator. Acestea din urmă te scapă de fire incomode și dependența de priză, însă e bine să verifici autonomia pe care o pot asigura, pentru că poate varia de la o jumătate de oră la câteva ore bune.

La unele produse, acumulatorul și încărcătorul se achiziționează separat.

Motocoasa în funcție de suprafața terenului 

Înainte de a începe să navighezi printre modele de motocoase, un lucru esențial pe care trebuie să îl evaluezi este dimensiunea terenului pe care dorești să tai iarba.

Cu cât suprafața este mai mare, cu atât și motorul echipamentului tău va trebui să aibă o putere mai mare:

  • Pe un teren mic, de până în 100 mp, cultivat cu gazon, vei munci bine cu o motocoasă de umăr, cu motor de capacitate mică (800 – 1200 kW) sau chiar cu o motocositoare electrică, cu fir sau acumulator.
  • Pentru un teren mediu, între 100 – 200 mp, îți recomandăm o motocositoare mai puternică, de clasă semiprofesională, dotată cu un motor de cel puțin 1200 kW.
  • Pentru un teren mare, de peste 200 mp – în cazul în care mașina de tuns iarba nu se pretează pentru tipul de vegetație, optează pentru o motocoasă profesională, cu un motor de cel puțin1600 kW.

Pe lângă capacitatea motorului, te sfătuim să corelezi suprafața terenului tău și cu diametrul lamei de tăiere. O dimensiune mai mare a lamei înseamnă că vei termina de cosit mai repede o parcelă mare.

Este relevantă și configurația terenului – o mașină de tuns iarba se pretează mai bine pentru terenuri plane, în timp ce cu motocoasa ai mai mult spor pe terenuri în pantă sau vălurite. Ca să nu mai vorbim despre zonele neregulate sau înguste, în care motocositoarea pătrunde mult mai ușor. 

Motocoasa în funcție de sistemul de tăiere

Motocositoarele retează iarba prin două metode: cu ajutorul unui fir tăietor din nylon sau cu lamă/disc.

Sistemul cu fir de nylon este frecvent întâlnit la motocositoarele hobby și semiprofesionale și este preferat pentru eficiența sa la tăierea ierbii subțiri, pe suprafețe mici-medii, precum și la finisarea în locurile înguste sau la marginile terenului.

Firul tăietor de nylon  este un consumabil pe care îl înlocui destul de des, însă este ieftin, așa că nu strică să ai mereu o bobină în plus.

Sistemul cu lamă/disc este prezent la motocositoarele profesionale, fiind capabil să dea un randament mult mai bun pe terenuri mari și la vegetație mai solidă, care necesită putere superioară.

Multe motocoase au un sistem dublu de tăiere – atât tăiere cu fir, cât și tăiere cu disc/cuțit, ca să-ți permită să jonglezi în funcție de caracteristicile vegetației și să obții o tăiere uniformă.

Detalii care contează la o motocositoare 

Alături de tipul de alimentare, puterea motorului și tipul de tăiere, e bine să iei în considerare și alte caracteristici.

De exemplu, atunci când pe terenul tău ai nu doar iarbă, ci și pomi, tufișuri, dale, mobilier de grădină și obiecte decorative, e de mare ajutor ca motocositoarea să îți permită schimbarea sistemul de tăiere, reglarea unghiului de tăiere și a treptelor de tăiere.

Cositul implică efort fizic, așa că acordă atenție și greutății acesteia. Un ax de aluminiu înseamnă o masă redusă, care va face manevrarea motocoasei mai plăcută.

Tot la capitolul confort, îți propunem să alegi o motocoasă cu un sistem de atenuare a vibrațiilor.

Îți poți proteja corpul dacă folosești echipamentul împreună cu un ham pentru motocoasă, care împiedică lovirea de șold, distribuie greutatea pentru a menaja spatele și încheieturile și reduce vibrațiile.

Asigură-te că motocoasa pe care ai pus ochii este prevăzută cu sisteme de protecție pentru lamă și pentru pornire, ca să fii protejat de incidente.

Orice vei decide să cumperi, nu uita că orice echipament de grădină necesită și o mentenanță minimă. Pe lângă reviziile specifice motocoaselor cu motor (amintite mai sus), curăță lama sau firul tăietor după fiecare utilizare.

Depozitează motocoasa în locuri uscate și răcoroase, ferite de soare și umezeală.

Bonus: alte echipamente utile pentru o grădină curată

Credem că ești deja convins că motosapa este indispensabilă la curte.

Totuși, îi poți completa eficiența și cu alte echipamente nișate, pentru lucrări de detaliu.

Pentru buruienile care răsar printre straturile tale cu flori sau legume, printre pavele sau pe marginea teraselor și aleilor de beton, folosește un arzător electric care te scapă de plivitul migălos, în poziții incomode. Acesta elimină apa din plante și le usucă; efectul poate fi vizibil imediat la plantele mici sau în câteva zile, la buruienile mai mari.

Iar când ai în grădină suprafețe pavate și te deranjează buruienile care apar printre dale, acest dispozitiv de curățat dotat cu o perie metalică îndepărtează vegetația nedorită, dar și murdăria acumulată.

Spor la treabă!

Share:

Lasa un comentariu

Prin completarea acestui formular esti de acord sa publicam comentariul tau. Vezi si politica de confidentialitate.