Ghid: Carota potrivita pentru masina ta de gaurit

1112
0
Share:
carota potrivita pentru masina ta de gaurit

Bormasina ocupa un loc de cinste intre sculele electrice din atelierul unui meserias. Este un echipament accesibil, usor de manevrat, cu o multitudine de intrebuintari in casa sau in curte, datorita accesoriilor demontabile. Gaurire, autofiletare, daltuire, instalarea mobilei, mici reparatii… si lista poate continua.

Daca esti pregatit sa treci la lucrari mai complexe si vrei sa faci gauri cu diametru mai mare, ai nevoie de o carota pentru masina ta de gaurit. 

Informeaza-te despre principalele tipuri de carote si tipurile de proiecte pentru care sunt recomandate.

Ce este carota pentru masina de gaurit si la ce se foloseste

Carota sau coroana este un accesoriu cilindric care se monteaza la bormasina pentru a realiza gauri circulare in diverse tipuri de materiale. Montarea unei carote este necesara daca, de exemplu, vrei sa treci tevi prin pereti, sa realizezi guri de scurgere, sa instalezi doze electrice ori sa montezi accesoriile din baie.

Coroana va “decupa” o portiune circulara din materialul cu care lucrezi; acest miez indepartat este o bucata de material solid, spre deosebire de fragmentele marunte care rezulta la utilizarea unui burghiu. Comparand mai departe burghiul si carota, observam ca aceasta din urma ofera un foraj mai rapid, mai precis si mai fin, fara margini zdrentuite. Iar efortul depus la decuparea unui material cu ajutorul unei carote este semnificativ mai redus.

Cand vrei sa cumperi o carota, vei tine cont de 3 criterii principale: 

  1. Diametrul dorit al gaurii
    Daca ai nevoie sa dai gauri pentru instalarea unui decor sau pentru montajul accesoriilor de baie, te vei orienta pentru carote cu diametru intre 6-12 mm. Pentru alte aplicatii in constructii si amenajari, diametrul carotei alese e influentat de diametrul obiectului care va urma sa fie introdus in gaura si este in general mai mare.
  2. Tipul de material ce va fi perforat
    Pe piata exista carote de diverse calibre, special proiectate pentru beton, caramida, lemn, metal sau ceramica (placi de gresie si faianta). Este esential sa aloci fiecarui tip de material carota dedicata pentru duritatea si proprietatile acestuia, ca sa eviti pagubele materiale. 
  3. Grosimea materialului ce va fi perforat
    Carotele au diverse adancimi de gaurire – cele pentru beton si zidarie sunt in general mai lungi (420 mm), pentru a se adapta sarcinilor. Adancimea de gaurire poate fi marita cu ajutorul unei extensii pentu carota.

Inca ceva: verifica in descrierea tehnica a carotelor pentru ce tip de echipament sunt destinate: masini de gaurit cu sau fara percutie.

Carote in functie de tipul de material 

Carotele pentru beton

Carotele pentru beton, numite si freze tip coroana sau caroteze diamantate, se folosesc pentru a decupa tipurile obisnuite de beton, BCA-ul, azbocimentul, asfaltul. Sunt recomandate si pentru perforarea placilor din aschii de lemn presate cu ciment, pentru zidarie si pereti din caramida. Exista carote pentru beton care pot fi montate pentru carotaje umede sau uscate, precum si carote cu destinatie universala. Carotele de calitate premium, precum acestea, sunt rezistente la temperaturi deosebit de inalte. In functie de sarcina ta, poti opta pentru carote cu diametre ce variaza intre 32-300 mm.

Carotele pentru zidarie

Pe langa zidarie si tencuieli, acest tip de carota se utilizeaza si pentru beton poros, azbociment, BCA si placi din aschii de lemn presate cu ciment. Regula e asta: poti folosi o carota pentru beton pentru a gauri zidaria, dar reciproca nu e valabila. Nu intrebuinta niciodata o carota de zidarie pe un zid de beton!

Daca esti in cautarea unei carote pentru instalarea dozelor si prizelor electrice, alege un model specializat pentru aceasta activitate. Carotele diamantate pentru doze au in general o adancime de gaurire de 50 mm si un diametru variabil. 

Carotele pentru ceramica

Sunt folosite pentru a perfora placile de gresie si faianta, dar sunt adecvate si pentru ceramica fina. Carotele pentru ceramica mai sunt numite si coroane/coroane diamantate, datorita materialului de taiere, diamantul cu o rezistenta deosebita. Din acest motiv, coroanele diamantate pot fi utilizate la standarde de conformitate pe o durata lunga de timp.

Un tip aparte de carote pentru ceramica sunt cele pentru gauri de mici dimensiuni (intre 4 – 12 mm), asa cum este aceasta. Sunt recomandate pentru: faianta, sticla, portelan, tigla, piatra, lemn pietrificat, ardezie. Exista si carote speciale, care pe langa gresie si faianta, pot taia materiale minerale dure, precum marmura si granitul. Diametrele disponibile variaza intre 6 – 40 mm. 

Pe piata exista modele de carote pentru ceramica care se ataseaza masinii de gaurit precum si modele destinate polizoarelor unghiulare (flexuri).

Sfat: Cand utilizezi carota pentru ceramica, nu uita de racirea cu apa, pentru a preintampina supraincalzirea echipamentului!

Carotele pentru lemn

Aceste accesorii sunt potrivite pentru toate tipurile de lemn masiv (esenta tare si esenta moale) si placi din lemn. Carotele pot perfora: PAL, MDF, placaj, parchet laminat, scanduri, cherestea.
Carotele pentru lemn sunt utile si pentru lucrul cu materiale plastic sau placi din rigips.
Pentru perforarea lemnului poti intrebuinta si unele modele de carote pentru metal – verifica in specificatiile producatorului inainte, ca sa fii sigur.

Carotele pentru metal

Sunt concepute pentru a gauri aluminiul, otelul, otelul inoxidabil, metalele neferoase, fonta, alama, dar sunt adecvate si pentru lemn, plastic, gips-carton. Coroanele pentru metal se folosesc alaturi de un burghiu/adaptor cu coada.

In cazul otelului, iti recomandam sa selectezi o turatie redusa. De asemenea, dat fiind contactul metal – metal, utilizeaza obligatoriu si un ulei pentru lubrifiere si racire. 

Modele de carote pentru metal profesionale, pentru sarcini mai complexe, sunt tratate printr-o tehnologie cu carburi, pentru o rezistenta suplimentara la racire si durata mai mare de viata.Carotele pentru metal sunt disponibile intr-o varietate de dimensiuni, de regula de la 12 pana la 110 mm.

Iti dorim spor la lucru!

Share:

Lasa un comentariu

Prin completarea acestui formular esti de acord sa publicam comentariul tau. Vezi si politica de confidentialitate.