Cum ne ingrijim uneltele pe timpul iernii

660
1
Share:

Pe tot parcursul anului, uneltele ne ajuta sa ne facem toata treaba in gospodarie. Astfel, in anotimpul rece cand au parte de repaus, merita sa primeasca putina atentie pentru a fi protejate de temperaturile scazute. Ca sa fii sigur ca te vei putea baza pe uneltele tale ani la rand, este bine sa le pregatesti pentru iarna si sa le depozitezi corespunzator.

In continuare, trecem in revista pasii de ingrijire pentru diferitele unelte sau scule pe care le ai pe acasa. Inainte de toate, incepe cu o inspectie a uneltelor, pentru a verifica in ce stare sunt, daca sunt functionale sau au defecte. Acum este un moment bun pentru a inlocui componente stricate sau sa verifici ascutimea lamelor.

Unelte de gradina

De la sapa, grebla si lopata fiecare unealta de gradina trebuie curatata imediat ce ai terminat lucrul cu ea. In cazul in care exista depuneri de pamant, ia un burete abraziv si curata bine lama uneltei. Apoi, curata si cozile de lemn si aplica un strat de ceara pentru a le proteja impotriva umiditatii. In cazul in care sunt invechite sau stricate, inlocuieste cozile uneltelor cu unele noi.

In cazul masinii de tuns iarba, lama acesteia trebuie curatata foarte bine de resturile vegetale sau de ulei, pentru ca aceasta sa se pastreze intacta si la fel de ascutita. In cazul in care detii una cu rezervor, goleste-l pe timp de iarna de combustibil. Acesta poate degrada componentele din plastic sau cauciuc si grabeste coroziunea rezervorului. Toarna continutul rezervorului din trapa de umplere intr-o canistra, pentru a-l refolosi la primavara. Apoi, porneste motorul si lasa-l sa mearga in gol pana cand se opreste singur, pentru a te asigura ca motorul si furtunurile sunt complet goale.

In final, ia o pila si ascute lamele uneltelor pentru a scapa de orice urma vegetala ce poate duce la ruginirea lor si a asigura o taiere perfecta si la anul. Poti de asemenea sa lubrifiezi cu ulei uneltele dupa ce au fost ascutite.

Scule de mana sau electrice

Sculele de mana au nevoie de ceva mai putina intretinere, dar depozitarea lor corespunzatoare este cea mai importanta. Pentru a evita ruperea manerelor din plastic din cauza temperaturilor scazute, depoziteaza-le intr-un dulap curat. Daca nu ai spatiu in interior, tine-le putin la temperatura camerei inainte de a le folosi. Frigul si umiditatea pot cauza rugina uneltelor, insa poti aplica o substanta protectoare pentru a preveni ruginirea.

Sculele electrice nu vor fi depozitate afara sub nicio forma. Trecerea mult prea rapida de la cald la frig, va duce la scaderea performatei si a duratei de viata semnificativ. Este foarte important sa le cureti inainte de depozitarea in garaj sau magazie. Nu uita de uscarea uneltelor dupa spalare. Pentru a preveni rugina, sterge-le cu un prosop dupa ce le-ai curatat. Dupa ce te asiguri ca nu exista impuritati sau praf, aplica pe arcuri si imbinari ulei sau lubrifiant pentru a le proteja pe timp de iarna.

Foarte important in cazul sculelor electrice este sa le scoti bateriile de alimentare atunci cand le depozitezi, pentru a evita o pornire accidentala.

Chiar daca nu ai un spatiu special amenajat pentru uneltele tale, este important sa le depozitezi intr-un loc uscat, ferit de inghet, praf sau umezeala. In functie de spatiul pe care il ai in subsol sau in garaj, un dulap sau o cutie pentru scule, vor mentine uneltele ferite de frig sau umezeala. Daca le utilizezi mai frecvent, un dulap mobil cu sertare este ideal intrucat toate sunt la indemana oriunde ai de lucru. Tine minte insa, ca indiferent de materialul din care este realizata, orice unealta afectata de temperaturi scazute sau umiditate se va deteriora mai repede. Asa ca, merita sa investesti putin timp in pregatirea lor pentru iarna, astfel te vor ajuta sa iti faci treaba ani la rand!

Share:

1 comment

Lasa un comentariu

Prin completarea acestui formular esti de acord sa publicam comentariul tau. Vezi si politica de confidentialitate.