GHID: Ce este cleștele de sertizat și la ce îl poți folosi

686
0
Share:

Cleștele de sertizat este un instrument nelipsit din trusa de scule a electricienilor și a tehnicienilor în electrocomunicații sau rețelistică.

Este o unealtă specializată, de care vei avea nevoie atunci când vrei să tai sau să izolezi un cablu sau începi un proiect de bricolaj care necesită un tip specific de îmbinări.

Citește în continuare despre cleștele de sertizat – utilizări, tipuri de produse, criterii de alegere.

Ce este un clește de sertizat

Cleștele de sertizat este o sculă de mână confecționată din oțel, din categoria ustensilelor autoizolante. Acesta se folosește pentru îmbinarea a două materiale sau piese tubulare separate, de regulă a unui conductor (cablu) dezizolat cu un conector modular sau un terminal.

Modul de acțiune e bazat pe presare: cleștele îndoaie pereții de la capătul materialului asupra căruia acționează și realizează o sigilare mecanică puternică și sigură.

Îmbinarea este permanentă și nedemontabilă. Mai mult, putem spune că îmbinarea realizată cu ajutorul cleștelui de sertizare este cea mai rapidă și sigură metodă de a realiza o îmbinare la rece – fără să fie nevoie să apelăm la pistolul de lipit.

Cele mai frecvente elemente împreună cu care se folosește cleștele de sertizat sunt mufele coaxiale, papucii electrici, conectorii electrici, pinii terminali, elementele hidraulice și profilele metalice.

Din motive de funcționalitate, cea mai mare parte a cleștilor au, pe lângă zona de sertizare, și muchii care permit tăierea, decuparea sau îndoirea cablurilor și a firelor.

De aceea, acesta este o ustensilă de bază la izolarea și dezizolarea cablurilor electrice.

Chiar dacă nu ești electrician, un clește de sertizat îți poate fi de mare ajutor dacă, de exemplu, vrei să scapi de cablurile lungi și inestetice de la furnizorul de TV și Internet și să le ajustezi pentru a intra direct în carcasă sau e nevoie să le schimbi mufele.

Ori dacă vrei să asamblezi, înlocuiești ori sa dezasamblezi componentele unui computer tip desktop. De fapt, în orice proiect care implică echipamente electronice sau care presupune să conectezi fire vei avea nevoie de un clește de sertizat.

Categorii de clești de sertizat 

Vei observa că există mai multe tipuri de astfel de clești. Acestea sunt principalele clase de clești de sertizat, în funcție de principiul de funcționare:

  • Clești manuali de sertizare sunt cei mai răspândiți printre meșterii care lucrează cu cabluri de dimensiuni mici și medii, datorită prețului accesibil și al greutății reduse care îi face ușor de manevrat;
  • Clești electrici de sertizare  – funcționează pe bază de baterie și necesită o forță mai mică la acționare, prin comparație cu cleștii manuali;
  • Clești hidraulici de sertizare – se adresează mai degrabă utilizărilor industriale și au avantajul de a oferi o putere de compresie superioară, cu mai puțin efort fizic și o viteză mare de lucru;
  • Clești pneumatici de sertizare – la fel ca și cei hidraulici, sunt destinați utilizării profesionale, la sarcini mai grele, cu avantaje similare, cu deosebirea că folosesc presiunea aerului furnizată de un compresor.

O subcategorie de clești manuali pe care probabil ai remarcat-o este cea a cleștilor cu clichet. 

Cleștele de sertizat cu clichet are un mod de acționare semiautomat: presetezi tensiunea dorită și sertizarea se realizează continuu, până ce auzi un scurt click. Doar în acel moment cleștele se va desface și îl vei putea îndepărta.

Prin comparație, un clește fără clichet are o utilizare liberă – tu vei controla câtă presiune aplici și pentru cât timp.

Cleștele de sertizat cu clichet îți este util mai ales dacă nu ai prea multă experiență și îți dorești o îmbinare foarte precisă, dar nu știi exact cum arată o sertizare completă.

Cum alegi un clește de sertizat? 

Dacă ești în căutarea celui mai bun clește de sertizat, iată câteva criterii de care să ții cont:

Modul în care vrei să-l folosești 

În funcție de operațiunile pe care vrei să le faci și elementele pe care le vei folosi, vei alege din următoarele tipuri:

*Există și clești care au fălci cu clichet interschimbabile, așa cum este acest model, dedicați folosirii pe mai multe tipuri de terminale.

Tipul și grosimea cablului sau a firului 

Cu cât cablul cu care lucrăm este mai gros, cu atât vom avea nevoie de un clește de dimensiuni mai mari, cu o deschidere a fălcilor în care să poată încăpea atât cablul, cât și conectorul sau terminalul. Dacă mărimea cleștelui nu este adecvată la cablu, nu vei putea obține o îmbinare optimă.

Pe lângă calibru, fiecare tip de cablu din comerț are în denumire un cod, în funcție de care te poți orienta atunci când cumperi cleștele de sertizat. De regulă, fiecare clește are un domeniu mai larg de utilizare, adică poate tăia, dezizola sau sertiza mai multe dimensiuni de cablu, terminale de cablu sau conectori.

Cablul pentru telefon, de exemplu, are nevoie de un clește de sertizat special pentru codurile RJ11/RJ12. De regulă, un astfel de model poate fi folosit și la cablurile pentru internet – cod RJ45.

Calitatea materialului din care este fabricat 

Îți recomandăm să alegi un clește de sertizat cu fălci călite din oțel carbon, care îți va garanta o tăiere corectă și o prindere precisă, și în același timp o excelentă rezistență în timp. O finisare chimică neagră sau cromată va proteja metalul de ruginire.

Ergonomia mânerului 

Pentru că un clește de sertizat este un instrument de precizie, este important să aibă mânere ergonomice, dintr-un material rezistent la presiune susținută și să fie ușor de ținut în mână, cu o priză stabilă.

Ca să te bucuri cât mai mult de achiziție, nu uita să păstrezi cleștele departe de umezeală, să te asiguri că lubrifiezi periodic componentele și să îl folosești doar în scopul pentru care a fost conceput.

Spor la treabă!

Share:

Lasa un comentariu

Prin completarea acestui formular esti de acord sa publicam comentariul tau. Vezi si politica de confidentialitate.